Un fost antrenor al lui Dinamo a prezis situația din „Ștefan cel Mare”: „Dacă mă întreba cineva, spuneam «Da, e posibil lucrul ăsta!»” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Bondrea (70 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo și la Craiova, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, și a vorbit despre situația dificilă din „Ștefan cel Mare”.

Antrenorul care l-a titularizat pe Ionel Dănciulescu la Dinamo și care l-a luat alături de el în Turcia, la Altay, Marian Bondrea a vorbit la superlativ despre suporterii dinamoviști care finanțează clubul, în absența investitorilor spanioli care au cumpărat acțiunile de la Ionuț Negoiță.

Totuși, acesta nu își explică intențiile pe care le au sau le au avut Ionuț Negoiță și Pablo Cortacero la Dinamo.

Marian Bondrea, despre situația de la Dinamo și laude pentru suporterii acționari

„Suporterii sunt extraordinari. Și pe vremea mea au fost deosebiți, au fost atașați în totalitate de echipă, cum se și întâmplă. De fapt ei au salvat Dinamo.

Mi se pare totuși anormal. Adică, acest spaniol… Cum să preiei o echipă fără ca tu să ai ceva în spate, fără să te intereseze mersul ei… Nu l-am înțeles nici pe domnul Negoiță, deși cred că a făcut niște eforturi financiare extraordinare, dar probabil managementul clubului nu a fost corespunzător.

În orice caz, trebuie găsită o soluție pentru Dinamo, adică Dinamo trebuie să rămână, pentru că este club reprezentativ”, a spus Marian Bondrea, la ProSport Live.

Întrebat dacă ar fi crezut vreodată că DDB va strânge 15 mii de membri cotizanți, Marian Bondrea a răspuns afirmativ și a lăudat din nou suporterii din „Ștefan cel Mare”.

„Să știți că da, chiar am crezut, pentru că au fost foarte atașați și înainte. Ei își plăteau deplasările. Îi mai cinstea Cristi Borcea din când în când, dar ei au fost foarte atașați. Acum, s-au mai și înmulțit. Pe vremea aia, erau mai puțini. Da, să știți că dacă cineva îmi cerea o părere și îmi spunea că Dinamo nu poate fi salvată decât cu ajutorul spectatorilor spuneam «Da, e posibil lucrul ăsta!». Vă spun sincer!”, a mai spus Marian Bondrea.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×